Primind unda verde de la administratori, transpun din cuvinte in scris o mica fila de istorie cu privire la aceasta cunoscuta sau mai putin cunoscuta nava fluviala, urmand de la inceperea concursului sa si demarez lucrarile la acest model.
...
Ca si cu trenurile blindate ale armatei rosii, flotila marinei ruse a decazut intr-o stare foarte proasta la sfarsitul anilor 1920 si inceputul anilor 1930 cand navele mari au fost dezmembrate, iar rechizitionarea de barci civile a revenit la ordinea zilei. In 1934, marina a emis o cerere pentru producerea in masa a unor ambarcatiuni fluviale, mai exact de monitoare si canoniere, utilizand cat mai multe componente comune, posibil componente de tancuri din perioada anului 1931. Navele noi, astfel obtinute trebuiau sa aiba doua turele cu tun, blindaj pentru zonele vitale ( motor, rezervoare de combustibil) , precum si un pescaj foarte mic de numai 0,5 metri.
Inginerului sef careia ia fost atribuit noul proiect denumit BK-241 Tip 1125, Yuliy Benoit, a afirmat faptul ca este imposibila crearea unui monitor cu doua turele blindate avand ca pescaj doar 0,5 metri, dar , credea el ca, construirea unei nave de dimensiuni mai mici cu o singura turela blindata ar fi indeplinit cerintele acestui proiect cu pescajul de numai 0.5 m. Marina a aprobat sugestia sa , si doua modele au iesit din biroul de proiectare a lui Benoit, cunoscute sub numele de BKA (Katera bronirovannyie)1124, initial a avut 2 turele provenite de la tancuri T-26 pe care au fost montate tunuri de 45mm. Deplasamentul barci era de 42 tone si o lungime de 25 metri , cu o centura blindata de 12mm la cabina , in zona motoarelor si a zonelor vitale. Pescajul era ceva mai mult decat de 0,5 m ,insa putea opera in ape foarte putin adanci de pana la 1m adancime, avand pescajul de doar o.8 m.
Versiunea mai mica , cunoscuta sub numele de BKA 1125, avea un pescaj de 0.5 m si o greutate de 29 tone. Aceastea au fost doar putin mai scurte de doar 22,6 m si erau si mai slab blindate.
Atunci cand productia de serie a inceput in anul 1935 la micile santiere navale situate pe raurile interioare ale uniunii sovietice, turelele provenite de la tancurile T-26 au fost inlocuite cu turele de tanc mediu T-28 si tunuri de 76,2mm si tunuri provenite de la tancurile grele T-35. Deoarece aceste tunuri nu aveau capacitatea antiaeriana, fiecare monitor a primit 2 mitraliere AA de 12,7mm ptr. tipul 1124 si de 7,62mm ptr. tipul 1125. O versiune usor modificata a tipului 1125 a fost produsa pentru unitatile NKVD-ului si a politiei de frontiera.
Pana in momentul invaziei hitleriste , 85 barci au fost livrate iar alte 68 se aflau inca in constructie. Unitatile au intrat in actiune foarte devreme . In incercatea infiltrarii acestora, ptr debarcarea de trupe pe data de 24 iunie, acestea au luat contact direct cu navele Flotilei Romanesti de Dunare care aparau malurile Deltei Dunarii. Pe 26 iunie, unitati din flotila MINSK au sustinut cu foc concentrat atacurile armatei 21 sovietice inpotriva capului de pod german de peste raul Berezina.
Desi echipajele au luptat cu eroism in aceste lupte grele, ele nu s-au putut retrage la fel de usor ca si camarazii lor de pe mal, acestia trebuind sa-si distruga navele, in incercarea evitarii capturarii acestora. La inceput inlocuirea pierderilor sa dovedit dificila , datorita numarului mare de unitati neterminate in santierela navale sovietice , dar si in special designului special pregatit pentru constructii rapide, care era foarte deficitar, de asemenea turelele carelor blindate provenite de la noul program T-34/76 nu se potriveau in locasele vechilor turele care au fost scoase din productie, tancurile T-26 si T-28 fiind depasite, astfel neexistand alternative pentru montarea tunurilor de 76mm.
Amiralul Nikolai Kuznetov,facand presiuni la adresa lui Viaceslav Malyskev, cu privire la cerintele tot mai mari venite din santierele navale, pentru turele, tunuri si munitii provenite de la fabricile si depozitele de rezerve aflate sub directa supraveghere a acestuia, acesta a declarat ca:<< Eu pot ajuta doar in caz de supraproductie>>, si ca <<Eu sunt direct responsabil pentru rezerve cu capul meu>>, chiar daca, in ciuda amenintatilor venite direct de la Stalin, Malyskev a fraudat constient obiectivele productiei, ducand astfel la obtinerea unei excelente turele, iar marina a intrat in posesia unei noi turele.De asemenea a fraudat si optinerea de motoare americane puternice Packard parte a programului canoniera, Malyskev preferand sa foloseasca motoare native construite in fabricile sale.
Pe masura ce razboiul a progresat, sa renuntat treptat treptat la proiectul monitoarelor cu un pescaj mic in favoarea celor mai bine protejate si mai bine inarmate. Ca upgrade-uri oficiale se adauga mai multe mitraliere si tunuri de 37mm AA, iar neoficial lansatoare pe sine de rachete de 82mm , radiatoare electrice pentru incalzire, toate acestea instalate de catre echipajele navelor, dar si consolidarea prorei navei pentru o mai usoara spargere a ghetii, dar nici una dintre aceste inbunatatiri nu a fost oficiala pana in 1944 cand a fost proiectata o versiune care a intrat in serviciu dar numai pana la sfarsitul razboiului.
Flotila de pe Volga a contribuit cel mai mult la victoria Armatei Rosii, facand posibila mentinerea liniilor de aprovizionare pentru trupele terestre, cu sacrifici si pierderi enorme, in ruinele de la Stalingrad. Canoniere si monitoare inarmate cu tunuri AA de 76mm au luptat cu eroism impotriva atacurilor avioanelor Stuka in lungul lor asediu asupra Stalingradului, iar cu tunurile din turelele de tip T-34/76, din apropierea malurilor raului sprijineau cu foc continu trupele de la tarm. In fiecare noapte canonierele transportau intariri si munitii peste rau si duceau la loc sigur ranitii.
Despre rolul marinarilor flotei rosii si faptele lor, a scris Vasilli Chiukov, comandantul sovietic de la Stalingrad : <<.... as spune pe scurt ca daca nu erau ei ,Armata a 62-a rusa ar fi pierit fara munitie si fara hrana, si nu si-ar mai fi putut efectua misiunea, aceea de a apara orasul.>>
Cand Armata Rosie a inceput marea sa contra-ofensiva pentru eliberarea Uniunii Sovietice de invadatori, vedetele fluviale au inaintat in acelasi timp cu trupele terestre. Ei au jucat un rol hotatator in luptele de pe aliniamentele raului Vistula si pana pe aliniamentul raului Oder, ajutand la capturarea capului de pod Kustriner in ultima batalie pentru Berlin.